Ce credem noi? – Biserica Baptista Sofronea

Noi credem că:

DUMNEZEU este Creatorul şi Susţinătorul tuturor lucrurilor, cele care se vad şi cele ce nu se văd. El ne-a creat şi pe noi oamenii, fiinţe atât de minunate, după chipul Său. “La început, Dumnezeu a făcut Cerurile și Pământul”… Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte barbatească și parte femeiască i-a făcut.”(Geneza 1:1,27) Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! (Psalmul 139.14)
DOMNUL ISUS este unicul Fiu al lui Dumnezeu care a venit în lumea noastră să moară şi astfel să avem iertare pentru păcatele noastre. „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său…”(Efeseni 1.7) El este, de asemnea, singurul Mijlocitor între noi şi Dumnezeu. „Căci este un singur Dumnezeu, și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos” ( 1 Timotei 2:5).
DUHUL SFÂNT este Cel care convinge lumea de păcat. „Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.” (Ioan 16.8) Duhul Sfânt rodeşte în viaţa credinciosului: “Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.” (Galateni 5.22,23) Şi, tot Duhul Sfânt, dă daruri: „…în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor (apostolilor) cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!”(Evrei 2.4)
BIBLIA sau Sfânta Scriptura este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Ea este singura autoritate în materie de religie. „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3.16,17)
OMUL este creaţia lui Dumnezeu, coroana creaţiei, dar prin căderea în păcat a devenit incapabil să facă voia lui Dumnezeu. Omul se naşte cu o natură păcătoasă: „Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.” (Psalmul 51.5) Nu concepţia este păcătoasă ci natura omului. De aceea omul are nevoie de o regenerare.
MÂNTUIREA este scăparea omul de sub urmarile călcării legilor divine. Ea se primeşte prin harul lui Dumnezeu: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2.8,9). Faptele bune nu sunt o condiţie a mântuirii ci o consecinţă. Pentru mântuire sunt necesare două lucruri: credinţa şi pocăinţa.
CREDINŢA este mijlocul prin care primim harul lui Dumnezeu. Definiţia credinţei o găsim în Evrei 11.1 “este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11:1)

Prin credinţă omul poate fi sigur de mântuirea sa. El trebuie să creadă că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lui personal. „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.”(1 Ioan 5.13)

POCĂINŢA are un aspect intelectual, o schimbare a minţii: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12.2) Ea are, de asemenea, şi un aspect practic: „Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare,” (Fapte 3.19)

Dumnezeu porunceşte pocăinţa: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;” (Fapte 17.30)

NAŞTEREA DIN NOU este o schimbare profundă, realizată prin puterea Duhului Sfânt. Prin această schimbare credinciosul primeşte o dispoziţie şi o atitudine duhovnicească, sfântă. Naşterea din nou se produce o dată cu pocăinţa. În acelaşi timp se primeşte Duhul Sfânt, botezul cu Duhul Sfânt, înfierea şi începe procesul de sfinţire. „Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5.17)
BOTEZUL trebuie administrat doar celor mântuiţi deci născuţi din nou. El nu mântuie dar este o dovadă că omul mântuit este dispus să urmeze învăţătura Scripturii care spune: “Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, ” … Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit” (Matei 28:19; Marcu 16:16). Copii mici nu pot îndeplini condiţia pentru a fi mântuiţi (să creadă), deci botezul copiilor mici nu este biblic.
CINA DOMNULUI sau Masa Domnului a fost rânduită de Domnul Isus pentru cel puţin trei motive. Mai întâi este o aducere aminte a suferinţelor Mântuitorului pentru păcatele noastre: „Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi le-a dat-o zicând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” (Luca 22.19) La Masa Domnului credinciosul se cercetează în vederea îndreptării:„Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.”(1 Corinteni 11.28) Şi, în al treilea rând, această Masă ne vorbeşte despre revenirea Domnului: „Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.” (Matei 26.29) Elementele folosite la Masa Domnului sunt pâine şi rodul viţei, neamestecate. Ele simbolizează trupul şi sângele Domnului Isus.
BISERICA înseamnă totalitatea celor mântuiți prin jertfa Domnului Isus, de pe Pământ și din Cer, din toate timpurile. Biserica este un organism viu care formează trupul lui Hristos, iar Capul trupului, este Domnul Isus, Cel care a răscumpărat-o cu sângele Său, aşa cum ne spune Biblia: “El I-a pus totul sub picioare, și L-a dat Căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plinește totul în toți. … El este mai înainte de toate lucrurile, și toate se țin prin El. El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.”(Efeseni 1.22-23; Coloseni 1.18). În înţelesul acestei definiţii biserică nu înseamnă clădire. Casa de rugăciune este locul unde se adună credincioşii pentru închinare, nu zidurile sunt importante ci credincioşii, „pietrele vii”. Însă având în vedere că aici ne întâlnim cu Dumnezeu conform cuvintelor Domnului Isus: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20), trebuie sa avem o atitudine de respect, evalvie şi bucurie atunci cînd venim la închinare.

Când vorbim de Biserica locală ne referim la un grup de credincioşi dintr-o localitate sau cartier, născuţi din nou şi botezaţi.

FUNCŢIILE BISERICII sunt: Predicarea, Adorarea (rugăciune, cântare), Creşterea spirituală (părtăşie, ucenicie) şi Evanghelizarea. „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni”.(Fapte 2.42); Biserica se bucura de pace… se întărea sufleteşte, şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea. (Fapte 9.31)
SLUJITORII BISERICII sunt de două feluri: pentru probleme spirituale: păstori, prezbiteri, învăţători, misionari. „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos”.(Efeseni 4.11-13) Pentru probleme administrative: diaconii. „Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor, şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.”(Fapte 6.2-4)
CONDUITA CREŞTINULUI trebuie să fie ireproşabilă. Vorbirea lui: “Dacă vorbește cineva, să vorbească Cuvintele lui Dumnezeu…” Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știti cum trebuie să răspundeți fiecăruia. Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.” „Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire.” „Felul vostru de vorbire să fie: “Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău.” (1 Petru 4:11; Coloseni 4:6; Efeseni 4.29; 5.4; Matei 5:37) „Ţinuta, îmbrăcămintea creştinului trebuie să fie decentă: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, şi erau supuse bărbaţilor lor”. (1 Petru 3.3-5)
FAMILIA CREŞTINULUI trebuie să fie deosebită, relaţia dintre soţi şi dintre părinţi şi copii să îndeplinească cerinţele Scripturii: „Supuneţi-vă unii altora în frica lui Cristos… Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Cristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea… Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.” (Efeseni 5.21,22,25; 6.1)
DISCIPLINAREA în biserică este biblică. „În Numele Domnului nostru Isus Cristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile, pe care le-aţi primit de la noi.”(2Tesaloniceni 3.6) Disciplinarea constă în mustrare, ridicarea unor drepturi şi excluderea din biserică.
DĂRNICIA este o poruncă biblică. Deşi lucrarea bisericii este în mod special una spirituală, are nevoie şi de susţinere financiară. Credincioşii trebuie să participe financiar pentru susţinerea lucrarii în general. În prima biserică banii „erau puşi la picioarele apostolilor”(Fapte 5.2) Sunt nevoi care trebuie acoperite: clădiri de întreţinut, cărţi, emisiuni radio, tv, etc. Apoi sunt necesari bani pentru lucrătorii din biserică (păstori, misionari, uneori sector muzical) „Cine primeşte învăţătura în Cuvânt, să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă.”(Galateni 6.6) Şi nu în ultimul rând este necesară darnicia pentru cei săraci sau care trec prin nevoi speciale. „Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.”(Iacov 1.27) Fiecare credincios trebuie să dăruiască după posibilitatea câştigului său: „În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.”(1Corinteni 16.2) Dumnezeu ne învaţă să iubim şi să dăruim. Cineva spunea: „Poţi să dăruieşti fără să iubeşti, însă nu poţi iubi fără să dăruieşti!”
ÎNCHINAREA LA SFINŢI nu este biblică. Apostolii au refuzat să primească închinare:„Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s-a aruncat la picioarele lui, şi i s-a închinat. Dar Petru l-a ridicat, şi a zis: „Scoală-te, şi eu sunt om!” (Fapte 10.25,26)„Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului, care mi le arăta, ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine, şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.”(Apocalipsa 22.8,9)
ZIUA DE ÎNCHINARE este duminica, prima zi din săptămână, ziua în care a înviat Domnul Isus. „La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.” (Matei 28.1)„În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea.” (Fapte 20.7) Duhul Sfânt S-a coborât peste biserică în ziua întâi: „În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.” (Fapte 2.1)
VENIREA DOMNULUI va fi cu slavă şi strălucire, va fi văzută de toţi, morţii vor învia, iar credincioşii rămaşi în viaţă vor fi schimbaţi într-o clipă şi răpiţi în întâmpinarea Mirelui.„Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos.Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1Tesaloniceni 4.16,17) După aceasta urmează judecata iar apoi VEŞNICIA. Pentru unii pedeapsă veşnică iar pentru alţii viaţă veşnică. „Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.”(Matei 25.46)

Pentru copii lui Dumnezeu este o nădejde binecuvantată: Îl vor vedea pe Dumnezeu: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţă, după cum El este curat.” (1Ioan 3.1-3)

Biserica Creștină Baptistă Șofronea, www.bbsofronea.ro